Zilele Europene ale Culturii Evreieşti au devenit o tradiţie pentru Moineşti şi Fundaţia LEOLAM. Încă din 2017, încercăm la fiecare început al lunii septembrie să marcăm această ocazie specială cu evenimente unice, care pun într-o nouă şi surprinzătoare lumină patrimoniul evreiesc încă existent în Moineşti.
După o aşa lungă perioadă de izolare şi restricții, e nevoie mai mult ca oricând de dialog autentic, născut cu ajutorul conexiunii dintre oameni şi discuțiilor cu substanţă. În 2021, LEOLAM continuă să organizeze tradiționala „Zi a Porților Deschise” la Cimitirul Evreiesc şi aşteaptă vizitatori în căutare de poveşti. Mihaela Rusu, membru al fundației, o să fie ghidul zilei şi va pune la dispoziție materiale informative în plus pentru cei care sunt interesați de Sărbătorile Evreieşti de Toamnă care vor veni.