Elie Wiesel Study Tour 2018. De ce?


      Mă gândeam zilele acestea la anul care a trecut și încerc să închid ochii ca să mă plimb prin el, prin momentele-cheie și poveștile lui. La fel de des mi se întâmplă să mă opresc într-un punct în care deschid ochii repede, pentru că e o poveste ce s-a întâmplat în vara anului 2018 pe care n-aș vrea s-o trăiesc cu ochii închiși. Mulți au trecut și încă trec povestea Holocaustului sub o tăcere oarbă, dar pentru mine, un vizitator al Auschwitzului, cel mai cunoscut lagăr de concentrare din toate câte au fost, poate cea mai mare revelație a fost că trebuie să deschid ochii. Și abia atunci o să înțeleg.

    Atunci când am fost anunțată că urmează să fac parte din programul Elie Wiesel Study Tour și să descopăr subiectul Holocaustului prin vizite aplicate în trei orașe din Europa – Cracovia, Bardejov și Budapesta – mărturisesc că m-am panicat puțin. Cunoștințele mele despre subiect n-au fost niciodată puține, pentru că zona drepturilor omului este una care mă pasionează de multă vreme, dar cu toate acestea, parcă tot simțeam că nu e suficient. Odată cu vestea că am fost acceptată în proiect, am primit foarte multe materiale de pregătire și în timpul seminarului pregătitor, am avut ocazia să primesc multe răspunsuri care să mă facă să mă simt mai sigură pe mine. Dar nimic nu avea să mă pregătească emoțional  pentru tot ce am trăit la vizitarea lagărului de concentrare de la Auschwitz și să accept că răspunsul la întrebarea ,,De ce?” este unul care nu face cinste speranței mele în umanitate.

     Eram de câteva zile în Cracovia. Iar Fabrica lui Schlinder și cartierul evreiesc își deschiseseră deja porțile pentru ochii noștri curioși. Programul organizatorilor a fost foarte bine pus la punct, așa că aveam stabilită o întreagă zi pe care să o petrecem în interiorul lagărelor Auschwitz I  și Auschwitz II din Birkenau, într-un tur ghidat de mai bine de șase ore. Când ne-am trezit de dimineață să plecăm către Birkenau,  starea generală de spirit era oglindită de un cer care plângea, la propriu. Ploua și era extrem de înnorat. Am ajuns la Auschwitz și în parcarea de lângă lagăr am văzut cum zeci de oameni stăteau la rând pentru pelerine și ca să intre și ei într-un tur la Auschwitz. M-a izbit constatarea că urma să intru într-un loc unde au fost mereu cozi de oameni. Sună a ironie tristă, dar e adevărul.

     Atunci când așteptam cu căștile în urechi asigurate pentru a putea asculta explicațiile ghidului, am recapitulat în minte scenele din Lista lui Schlinder sau La vitta e bella, gândindu-mă că trebuie să deosebesc realitatea de film și că trebuie să mă curăț de reprezentările deja prezente în imaginarul meu. E important să nu intri cu dorința de a verifica  ceva. Ochiul căutătorului ratează de multe ori detaliile care nu i se par relevante scopului lui, dar ochii eliberați de scopuri pot înmagazina detalii pentru reflecții multă vreme după ce ai plecat dintr-un anumit loc. Așa că mi-am eliberat ochii și am pășit pe urmele ghidului, alături de alți 19 tineri din România cu întrebări multe, acoperită de o umbrelă mult prea mică, total nepotrivită cu ambianța.


     O să vorbesc despre câteva amintiri cu care am rămas, dar nu  pot împărtăși totul pentru că experiența s-a transformat în ceva mai personal decât m-aș fi gândit și aș vrea să nu o transform în turism. La Auschwitz I mi-a rămas în minte organizarea rece a tuturor încăperilor și mecanisemelor de ucidere în masă, precum și o  atmosferă apăsătoare în suflet care m-a făcut să îmi fie frig. Auschwitz Birkenau e atât de imens că doare golul prin care te miști, iar toate informațiile pe care le primeam ne îngreunau și mai mult drumul. Deveneam mai încărcați. Mai plini de emoții. Timp de șase ore, am intrat în încăperi întunecate, ascunse de imaginea istoriei strălucitoare, plină de victorii, tratate de independență și monumente pline de mândrie. Și când am ieșit, am avut sentimentul că umbrela mea era prea mare deodată, ca și când eu devenisem prea mică și aș fi vrut să mă ascund în bulinele ei vesele, să mă ascund  de adevăruri atât de puternice: răul există în forme nebănuite, iar uitarea n-o să aducă înapoi milioanele de oameni ucise în Holocaust.
Am adus de la Auschwitz multe poveşti, dar şi o colecţie de poze cu care am îmbogățit biblioteca fundației.


De asemenea, în urma programului a rezultat un proiect de debate şi training despre discursul instigator la ură, demarat în două licee din Bucureşti.


Bianca Pintilie, voluntară Fundația Leolam-Moinești și alumnă Elie Wiesel Study Tour 2018



     Stories about war, intolerance and antisemitism never cease to make us wonder about how important is to understand what is that brought our present time in the shape we see today. For Bianca Pintilie, our volunteer, the experience went even further than the simple discussions, because she had the chance to be one of the 20 participants in Elie Wiesel Study Tour 2018, a project organized by American Councils Romania, with the support of U.S Embassy in Bucharest and Israeli Embassy. During two weeks of July 2018, Bianca received advanced material on the Holocaust, she visited Auschwitz and the Jewish quarters of  Krakow , Bardejov and Budapest, in order to learn more about the topic. More informations can be found on www.americancouncils.ro. She told us her story of visiting Auschwitz and  what changed after it,
      At the end of the project, while preparing her No More Hate Speech follow-up activity, Bianca talked for the American Councils Romania about the experience and she said:
     For me, “becoming” is a more important process than “being” and I felt like my involvement in the Elie Wiesel Study Tour 2018 was an amazing way of becoming in the true meaning an active part of such an important story  for the humanity. The symptoms that led to it are more present than ever and I felt this study tour helped me recognize them and take action.

Hanuca 5779 la Moinești

   De câțiva ani Fundația Leolam sărbătorește la Moinești, Hanuca sau Sărbătoarea evreiască a luminilor, care în acest an a fost în perioada 3 decembrie-9 decembrie 2018. 
        Astfel pe data de 4 decembrie 2018, grupul de la Școala Gimnazială Tristan Tzara  care ne ajută la activități format din Daria Pilat, Nicola Constantinescu, Denisa Antohi, Paul Văsîi și Andrei Rusu, a prezentat colegilor lor ce înseamnă această sărbătoare.

După vizionarea unui scurt clip despre istoricul sărbătorii, ei s-au jucat cu dreidelul și au mâncat sufganiot (gogoși). La joc nu au lipsit bănuții de ciocolată.

Activitatea a avut loc la biblioteca Școlii Gimnaziale Tristan Tzara, în prezența doamnei bibliotecare Adina Mirăuță și a doamnelor profesoare Adina Răileanu și Gabi Dima. 

Clipul poate fi vizionat aici, iar mai multe fotografii puteți vedea aici.

Hag Hanuca Sameah! - Happy Hanuka!


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...