Rosh Hashana 5780


Împreună cu cei de la Comunitatea evreilor Bacău, la sărbătoarea începerii Anului Nou Evreiesc, a participat și Fundația Leolam.
Shana Tova! 5780 

Copilul lui Noe

           „Roman inspirat din întâmplări adevărate… Este, poate, prima idee care ar trebui să stârnească interesul celor care aud despre această poveste.
        Ții cartea în mână, o întorci de pe-o parte pe cealaltă și îți arunci o privire pe recomandările de pe ultima copertă: ”tradus în treizeci de limbi” și ”Din tenebrele Holocaustului, Eric – Emmanuel Schmitt a reușit să extragă o poveste luminoasă, plină de speranță.”

       Deci e o carte despre Holocaust, dar nu e o carte tocmai tristă?
     Cine a mai citit vreo carte a aceluiași autor, știe că povestea se așază uimitor și nu îți dă voie să lași cartea din mână.

    Citind Copilul lui Noe, am simțit nedreptatea, abandonul, suferința despărțirii, bucuria pe care ți-o dă speranța, omenia, acolo unde te aștepți mai puțin, șocul revederii și al nevoii de a schimba o viață care intrase, parcă pe un făgaș așezat, echilibrat și încercarea de a înțelege sau măcar de a accepta un nou început, o nouă despărțire, noi regăsiri. Totul, parcă, atât cât am respirat o dată, întretăiat, în timp ce în fața ochilor mi se perindau flash-uri impresionante.”



   


     „Ce ne rămâne din lecțiile de istorie de la școală? Ce știm despre prigonirea evreilor? Ce povești ar trebui să mai ascultăm, să mai citim pentru a înțelege, a simți și a exersa empatia față de cei declarați altfel sau dintr-un neam stigmatizat?
          Sunt multe povești, care mai de care mai zguduitoare. Aproape că ne ferim să le aflăm. Ne bucurăm că ne este nouă bine. Și credem, naivi, că nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva.
             Ca să înțelegem mai bine ceea ce învățăm la școală, la ora de istorie, ca să înțelegem cum s-a făurit fundația pe care stă edificiul vieții noastre liniștite, ca să înțelegem cum a fost (sau este) copilăria altor copii, ca să înțelegem… vă propunem povestea micului Joseph.
        „Eric-Emmanuel Schmitt a reușit să extragă o poveste luminoasă” din tot ceea ce am tot auzit despre Holocaust șo oferă cititorilor cu ”sensibilitate și de emoție.“
           Îndrăzniți! Ca să aflați! Ca să înțelegeți! Ca să învățați!”



       
    Fundația Leolam a oferit Bibliotecii Școlii Gimnaziale „Tristan Tzara” Moinești, două exemplare din această carte. 
      Îi mulțumim doamnei Mihaela Jescu, prietena Fundației, pentru recomandare și pentru recenzia cărții și ne dorim să primim feedback de la elevii care vor citi cartea.
       Îndemnul de a  citi această carte îl facem tuturor celor care citesc această postare, indiferent de vârstă.




Jewish Tour in Europe

Varșovia-Polonia

More photos here 


Cracovia -Polonia



More photos here


Auschwitz Memorial / Muzeum Auschwitz
More photos here

Helsinki -Finlanda

Talinn -Estonia


Renovarea casei funerare iunie 2019



Renovarea casei funerare de la Cimitirul Evreiesc din Moinești a fost realizată de către Federația Comunităților Evreiești din România.

mai multe fotografii:
 https://www.facebook.com/pg/Leolam.Foundation.Moinesti/photos/?tab=album&album_id=687068791758196

European Day of Jewish Culture 2019-Moinești

Pentru al treilea an consecutiv Fundația Leolam a organizat la Moinești „Ziua Europeană a Culturii Evreiești”, pe data de 1 septembrie 2019. Astfel Moineștiul a fost printre alte orașe din Europa și România  unde s-a sărbătorit această zi.
 https://www.jewisheritage.org/web/agenda/2019/romania



Datorită faptului că în luna iulie s-au finalizat lucrările de renovare  a casei funerare de la Cimitirul Evreiesc din Moinești de către Federația Comunităților Evreiești din România și S.C. Serna Trust SRL -Moinești (executantul lucrării), această zi s-a desfășurat într-un cadru nou, ca într-un minimuzeu. Astfel pe „shtender”uri au fost puse articole despre istoria evreilor din Moinești, despre limba, teatrul idiș.  
Am oferit vizitatorilor ceva care să le amintească de această vizită (material trimis de către domnul Robert Schorr directorul Departamentului de Cultură, Artă, Media al FCER). 



Și pentru că anul acesta sunt 30 de ani de la apariția la Ierusalim a cărții „O legendă vie Moinești”, am pus la dispoziție și răsfoirea celor două cărți scrise în română de către Solomon Șapira.

 Mulțumim celor care au venit la această activitate, mulțumim celor care din anumite motive nu au putut veni, dar ne urmăresc activitățile și ne susțin și astfel continuăm să dezvăluim celor interesați o parte din istoria Moineștiului.

  Mai multe fotografii și postări pe pagina de facebook a evenimentului.
https://www.facebook.com/events/663344884151861/permalink/669128740240142/ 

Despre celelalte activități din anii trecuți:
2018
https://leolam-jewish-heritage-foundation.blogspot.com/2018/09/storytelling-in-moinesti-european-day.html
2017
https://leolam-jewish-heritage-foundation.blogspot.com/2017/09/european-day-of-jewish-culture-ziua.html

Cleaning the Jewish Cemetery - Moinești , July 2019

Mulțumim celor care ne-au susținut și ne susțin și aștepăm și pe alții care ne urmăresc (și au unele rețineri) să fie alături de noi în activitățile pe care le desfășurăm pentru conservarea unei părți din istoria orașului

Înainte de începerea cositului. Iarba anul acesta după cum se vede, datorită ploilor, a fost foarte mare.

După cosit, din același loc.



Thanks for the support of LEOLAM Foundation's members ! We can do all our actions only with your help !

If our actions interest you... come joining us !

https://www.dropbox.com/s/5edrzer1ucsf5ap/Joining%20Form_LEOLAM_en.pdf?dl=0
 The Jewish Cemetery in Moinesti, Bacau County

Cărți ale unor scriitori de limbă idiș

Fundația Leolam își îmbogățește biblioteca cu cărți ale unor cunoscuți scriitori de limbă idiș primite din partea Federației Comunităților Evreiești din România - Cultul Mozaic.



Cu această ocazie conducerea Federației felicită Fundația pentru activitățile organizate la Moinești cu ocazia „Zilei limbii și teatrului idiș”.


Și noi mulțumim celor care ne susțin și apreciază activitățile Fundației.

Cei interesați ne pot contacta pentru a le împrumuta cărți.

Keshet XIV -Bacău



Fundația Leolam a participat la activitatea Keshet -XIV (16.06.2019), organizată de Comunitatea Evreilor Bacău și care a avut ca temă „Evrei faimoși”.

Hârlău -13.06.2019


   Fundația Leolam a fost prezentă pe data de 13 iunie 2019 la Hârlău la Lansarea volumului „Evreii din Hârlău. Istoria unei comunităţi”, ed. a II-a revizuită și adăugită, de Carol Iancu.

      După lansare a avut loc de un simpozion științific al cărui program  a cuprins  o serie de comunicări pe teme de istorie a evreilor din România.


Mai multe fotografii aici. 





Ziua limbii și teatrului idiș 2019-Moinești

    La inițiativa Fundației Leolam, și la Moinești unde populația evreiască la sfârșitul secolului XIX era numeroasă și limba idiș era folosită, s-a marcat pentru al doilea an consecutiv „Ziua limbii și teatrului idiș”.
        Astfel pe data de 28.05.2019, elevi de la Școala Gimnazială „Tristan Tzara” din oraș, îndrumați de bibliotecar Adina Mirăuță, profesori Gabi Dima și Ana Maria Ciocan, au citit din scrierile lui Ițic Mangher, Isaac Bashevis -Singer și fabule de Eliezer Șteinbarg traduse din idiș de Avraham Clain (născut la Moinești).



       Pe data de 30.05.2019 Mihaela Jescu împreună cu copiii de la Complexul de servicii sociale Moinești au sărbătorit și ei această zi astfel:
      „Astăzi am ales să sărbătorim limba și teatrul IDIȘ, am ascultat cântece vesele, cântece melancolice în aceeași limbă; am călătorit prin târgul evreiesc de altădată, ne-am amuzat cu personaje pitorești din dramaturgia în limba idiș și am încercat să înțelegem bucuria de a dărui, de a trăi clipa frumoasă ce ni s-a dat.”



     Mulțumim doamnei conf. univ. dr. Camelia Maria Crăciun de la Universitatea din București pentru materialele trimise și tuturor celor care au organizat și au participat la aceste activități. 
     Ne dorim să mai organizăm activități, pentru ca cei interesați, dar nu numai, să afle despre istoria evreilor în general dar și a celor din orașul în care trăim.   

Mai multe fotografii aici și aici.
   
  În săptămâna sărbătoririi acestei zile, în fiecare zi pe pagina de facebook a Fundației Leolam, au fost postate articole legate de limba, cultura idiș.
   



Oneg Shabat

Fundația Leolam a participat la Bacău la Oneg Șabat la Comunitatea Evreilor din Bacău în data de 17.05.2019

Fundația Leolam la Zilele Tristan Tzara - aprilie 2019



Invitați de la Comunitatea evreilor Bacău, secretarul comunității Vili Moscovici cu soția și Mădălina Armeanu de la Primăria municipiului Moinești.



Alexandru Sever

„Alexandru Sever (pseudonim al lui Solomon Silberman; 22 ianuarie 1921, Moineşti, judeţul Bacău - 13 mai 2010 -Israel) este un prozator, dramaturg, eseist şi traducător. Este fiul Mariei (născută Leibu) şi al lui Natan Silberman, negustor. Urmează cursul secundar la Liceul „Regele Ferdinand" din Bacău şi la liceul israelit din Bucureşti, absolvit în 1945, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, susţinându-şi licenţa în 1948. Va fi redactor la Editura PMR (1949-1950) şi la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (1950-1958), de unde este concediat. Duce ulterior o viaţă izolată, dedicându-se scrisului. Din 1990 se stabileşte în Israel, unde continuă să publice, fiind laureat a numeroase distincţii.”







„Se împlinesc 9 ani de când prozatorul și dramaturgul Alexandru Sever ( Solomon Silberman) a părăsit această lume. Așadar, această zi a fost comemorată de elevii și cadrele didactice din școala care îi poartă numele. Elevii au prezentat materiale despre viața și activitatea literară a lui Alexandru Sever și au urmărit reportajul ,,Moineștiul copliăriei" în care scriitorul vorbește despre anii petrecuți în orașul în care a văzut lumina zilei. De asemenea, elevii au citit articole din ciclul ,,Cronica unei vizite memorabile" puse la dispoziție de către doamna Mihaela Rusu, membră a Fundației Leolam. Nu au fost trecute cu vederea nici aspecte din viața evreilor care au locuit în acest târguşor, având în vedere originea evreiască a lui Alexandru Sever. Activitatea a fost coordonată de către (director, prof. Bobeică Daniela, bibliotecar, Docan Alexandra, prof. Pleșcău Ramona, prof. Avrămescu Marcela, prof. Barbu Ramona și prof. Tisescu Irina). Alese mulțumiri doamnei Mihaela Rusu pentru materialele pe care ni le-a pus la dispoziție.”






Mai multe fotografii aici

Și Fundația Leolam mulțumește celor de la Școala Gimnazială „Alexandru Sever”, pentru că au răspuns propunerii noastre de a organiza această activitate.

Terra Iudaica


       În zilele de 5-6 aprilie 2019 Fundația Leolam a participat la Iași la Colocviul „Terra Iudaica”. 



Programul colocviului a fost următorul: 

Mai multe fotografii aici.



Reactualizare: 5 mai 2019:
„În urmă cu o lună de zile participam la Iași la colocviul Terra Iudaica, unde am cunoscut și offline prieteni de pe facebook Camelia Maria Crăciun și Anca Tudorancea și am reîntâlnit prieteni de la JCC Iași.
La sfârșitul primei zile de colocviu, domnul prof. dr. Carol Iancu de la Universitatea Montpellier, a avut amabilitatea să-mi acorde câteva minute.
În fotografie este și d-l profesor Andrei Corbea Hoișie care a condus lucrările acestui colocviu.”

sursa articolului Revista Realitatea evreiască -mai 2019


Marcel Glaskie la Moinești





Mulțumim pentru vizita la Moinești și vă mai așteptăm!
Thank you Marcel Glaskie, and see you soon!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...