Moinești - 27 Ianuarie 2020 - Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului


„În fiecare an, pe 27 ianuarie, se sărbătorește la nivel internațional Ziua Mondială de Comemorare a Holocaustului. Această comemorare a fost decisă în 2005 printr-o rezoluție a Adunării Generale a Națiunilor Unite. 27 ianuarie este data la care, în 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat. 

Rezoluția ONU îi încurajează pe tineri să înveţe din lecţiile Holocaustului, să acţioneze împotriva discriminării şi să apere valorile democratice în comunităţile lor, într-un moment în care răspândirea neonazismului şi a grupurilor de ură încurajează antisemitismul şi alte forme de ură din întreaga lume.

În acest spirit, vă invit să organizați activități și evenimente în școala dvs. prin care elevii să învețe despre Holocaust și importanța aducerii aminte pentru ca asemenea atrocități să nu se mai repete.”

Aceasta  a fost invitația pe care Fundația Leolam a făcut-o instituțiilor de învățâmânt din Moinești la care au răspuns Școala Gimnazială Tristan Tzara și Școala Gimnazială George Enescu .




Mulțumim doamnei director Alina Pistol al Școlii Gimnaziale George Enescu, domnului director Ionel Purcaru al Școlii Gimnaziale Tristan Tzara, doamnelor profesoare Gabriela Dima și Patricia Baciu, elevilor care au participat la aceste activități.



„Elevii Școlii Gimnaziale "Tristan Tzara" Moinești, coordonați de d-na. prof. Patricia Baciu, au răspuns la propunerea Fundației Leolam de a organiza o activitate dedicată Zilei Internaționale a Comemorării Victimelor Holocaustului.
După ce a fost prezentat un scurt istoric a ceea ce a însemnat Holocaustul, elevii au prezentat romanul "Copilul lui Noe", scris de Eric Emmanuel Schmitt și oferit bibliotecii școlii de către Fundația Leolam, roman ce prezintă încercările tragice la care este supus un băiețel evreu și familia acestuia în timpul Holocaustului, în Belgia. Elevii au conceput activitatea sub forma unui interviu în care "reporterul" punea întrebări pe baza poveștii iar "invitații" răspundeau la acestea. Concomitent, prin clasă au circulat imagini ilustrative pentru acest fenomen. În continuare, elevii au prezentat și o scurtă istorie a evreilor din Moinești, urmând ca activitatea să se apropie de sfârșit cu o concluzie asupra necesității comemorării victimelor Holocaustului.
Activitatea s-a încheiat cu o temă de gândire pe care elevii au primit-o de la doamna profesoară, aceea de a reflecta, fiecare în parte, la ceea ce ar putea face pentru a evita, pe viitor, declanșarea unui nou posibil "Holocaust".”
#WeRemember #Neveragain









 mai multe fotografii: 
„Elevii Școlii Gimnaziale ,,George Enescu" Moinești, coordonați de doamna profesoară Dima Gabriela, au răspuns propunerii Fundației Laolam de a organiza o activitate dedicată Zilei Internaționale a Comemorării Victimelor Holocaustului.
După o scurtă prezentare a evenimentului, din punct de vedere spațial și al timpulului istoric când s-au desfășurat momentele tragice, elevii clasei a VII-a C au venit cu diverse informații despre etapele Holocaustului:
- noaptea de cristal,
- punerea în aplicare a politicii anti-semite,
- sistemul de lagăre,
- adoptarea soluției finale,
- memorii ale supraviețuitorilor,
- eliberarea de către trupele americane.
Doamna Mihaela Rusu ne-a împărtășit informații despre situația evreilor existenți în Moinești, la vremea respectivă. Am păstrat un moment de reculegere, pentru comemorarea Holocaustului.
De asemenea, prin clasa au circulat imagini elocvente, elevii au prezentat eseuri, Power-point-uri și diverse informații. Invitata noastră, doamna Mihaela Rusu, ne-a prezentat romanul ,,Copilul lui Noe", scris de
Eric Emmanuel Schmitt și oferit bibliotecii școlii de către Fundația Laolam, lăsându-ne să deslușim încercările tragice la care a fost supus un băiețel evreu.”





Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...