"În cadrul evenimentelor
desfăşurate sub egida "Seri
culturale", moineştenii au avut parte de o după-amiaza dedicată
fascinantei şi mereu vii poveşti a Israelului, într-o zi toridă de 16 iunie
2016.
Coordonați de doamna profesor Adriana Moşu şi doamna
director Adriana Căzănel, elevii au dovedit că ţara cu un trecut tumultuos, nu
renunţă să ridice capul spre acel viitor însorit ,atât de mult căutat. Aceştia
au făcut o incursiune în istoria,obiceiurile şi tradiţiile unice ale acestei țări, reuşind să sădească în inima fiecărui
spectator prezent sămânţa unui vis, acela ca paşii lui vor atinge şi ei
minunatul tărâm al făgăduinţei, pentru a cunoaşte nu doar prin "ochii minţii"
minunile Israelului. Prin multitudinea de informaţii, elevii au dovedit că pot
oricând să fie călăuze de nădejde în călătoria spre împlinirea "visului
israelian". Prin momentele lirice bine alese ale poeţilor Avraham Halfi, Zelda, Meir Vizeltir, Oded Sverdlik şi lectura publică a unui
capitol din răscolitoarea carte autobiografică a lui Amos Oz, audienţa a fost
copleşită de
emoție, care,
până la urmă, este sinonimă cu acest popor care a învăţat mereu să o ia de la
capăt şi să redescopere gustul bucuriei, atât de adânc impregnat cu parfumul
tristeții... Doamna profesoară Valentina Atănăsoaie a vorbit despre personalități băcăuane ca Solomon Marcus.
Fundaţia Leolam a
pregătit pentru acest eveniment două prezentări despre sărbătorile evreieşti şi
„Israel-start up nation”.
Prin discursul
domnului Izu Butnaru, preşedintele comunităţii evreieşti din Bacău, oamenii au fost ancoraţi în
realitatea unei poveşti vii, care îşi întinde rădăcinile în chiar pământul
acesta. Legăturile comunității evreieşti cu Moineştiul sunt vechi, echivalând
cu începutul timid al progresului şi continuând cu aportul cultural, spiritual şi
uman adus acestei aşezări. Dar asta e o poveste pentru altădată, aşa frumoasă şi
plină e!
Manifestarea s-a încheiat cu voiciunea unei Hava Naghila, acest "Imn al Bucuriei"
israelit, cântat de corul Ressurectio, coordonat de doamna Gabriela Biea. În
acordurile cântecului, am putut simţi că povestea este vie, cu o dinamică ce nu
se naşte din istoria sau cultura lor, ci mai degrabă răsare din mijlocul
oamenilor care cântă bucuria şi trăiesc fericirea cu inima deschisă. De aceea,
mai vrem o seara israeliană, dar, acum, să o facem sus, in Pini, printre stele.
Şi daca nu ştiţi exact la ce mă refer când aduc în povestea noastră stelele,
luaţi legatura cu doamna Mihaela Rusu de la Fundaţia Leolam şi o să aveţi parte
de o surpriza plăcută.
Shalom, Moineşti!"
Shalom, Moineşti!"
Bianca
Pintilie
Dacă nu aţi citit încă articolul Biancăi Pintilie despre stele îl puteţi citi aici.
Fotografii de la eveniment le puteţi vedea aici.
Prezentările Fundaţiei Leolam le puteţi vedea la următoarele linkuri:
Mulţumim Liceului "Spiru Haret" Moineşti, doamnei director Adriana Căzănel, doamnei prof. Adriana Moşu, doamnei prof. Gabriela Biea, pentru că au răspuns solicitărilor Fundaţiei Leolam de a organiza aceste evenimente privind conservarea culturii şi tradiţiilor evreieşti din Moineşti, doamnei Mihaela Jescu şi lui Orr Sela care ne-au ajutat la realizarea şi prezentarea momentelor Fundaţiei.
Ne dorim ca pe viitor să continue această colaborare şi dorim şi alte colaborări cu alte şcoli şi licee.
Despre prima manifestare citiţi aici.
Să ascultăm şi Hava Nagila interpretată de corul Ressurectio al Liceului "Spiru Haret" Moineşti, condus de doamna prof. Gabriela Biea.