ARTICOL în "BUNA ZIUA ISRAEL", iulie 2012


ARTICOL în "BUNA ZIUA ISRAEL", Israel, iulie 2012

Cimitirul evreiesc a rămas singura dovadă a prezenţei evreilor în acest ţinut ascuns între coline. Aşezare străveche, pomenită în istorie tocmai la 1437, Moineştiul a devenit, la mijlocul anilor 1800, un târg negustoresc, în care exploatările forestiere şi cele de petrol completau paleta de ocupaţii ale celor 688 de locuitori (în 1832). Aici, la întalnirea muntelui cu dealul, veneau locuitorii din aşezările apropiate să-şi vândă grânele, vinul ori vitele la iarmaroc, şi să cumpere păcură ori scândură. Cam tot atunci, în Moineşti trăiau aproape 200 de evrei. Însă prezenţa evreiască în zonă coboară o altă sută de ani în istorie, prin inscripţiile de pe câteva pietre funerare, ascunse în capătul cel mai îndepărtat al cimitirului. 
La umbra pomilor, disciplinat aliniate, se aştern mormintele, rând dupa rând, urcând peste o coamă lină şi coborând apoi in vale. Sunt monumente impresionante, din marmură ori granit masiv, cu ornamente de fier forjat ori inscripţii florale in relief şi litere care încă păstreaza urme de vopsea. Altele sunt din piatră comună de râu, încrustată cu plăci de esenţă nobilă. Cel mai vechi mormânt datează din 1740. Pe piatra înnegrită şi deja acoperită de muşchi, literele, care formau altadată un nume, sunt aproape şterse de vremuri. Se descifrează totuşi ceva care aduce a Dovben Iehuda. Undeva, cam la mijlocul cimitirului, se ridică o "ştibl" masivă, de piatră, semn al credinţei celor ce se odihnesc înăuntru, dar şi al avuţiei lor. La exterior, o placă de marmură masivă spune că acolo este înhumată o familie, soţ şi soţie. Textul de pe piatră, potrivit unei legende transmise din generaţie în generaţie, a fost scris de însuşi Rabinul Arie Rosen, tatăl Excelenţei Sale, dr. Moses Rosen, ale cărui rădăcini moineştene sunt deja ştiute.

În rând cu celelalte monumente stă şi o piatră care te intrigă. Aparent cu nimic diferită de cele din jurul ei, are o semilună, în loc de Steaua lui David. Numele de pe mormânt, Iurist Elias, decedat in 1912, nu sugerează în nici un fel vreo explicaţie. Probabil ca misterul ciudatei inscripţii va ramâne veşnic nedezlegat. Undeva, mai jos, trei morminte alăturate sunt inscripţionate cu litere chirilice. Sunt soldaţi ruşi din primul război mondial, care au murit pe frontul din Moldova şi au fost aduşi la Moineşti ca să fie îngropaţi, pentru că nici un alt cimitir evreiesc nu mai era în zonă.

Înapoi către poartă, singuratică, la umbra unui nuc contorsionat, stă o piatră micuţă, la căpătâiul unui mormânt asemenea: un copil care n-a trăit decât câteva luni, la finele anilor 1960. Câţiva metri mai în faţă, poteca făcută de rarii vizitatori prin iarbă te duce în faţa casei cu obloane închise care se vede din afara cimitirului. Este fosta casă funerară, locul care adăposteşte ceea ce a mai rămas dupa ce şi ultima sinagogă din Moineşti a fost dărâmată. Sunt câteva bănci de lemn şi obiecte de cult, peste care s-a aşternut praful în anii în care n-au fost mişcate din loc. Nimeni nu se mai roaga acolo. De unde să mai iei 10 bărbaţi evrei în Moineşti, să asiste la citirea Kaddish-ului?

Evreimea din Moineşti s-a stins de cateva saptamani. Ultimul evreu din urbe, Raphael Kohlenberg presedinte al comunitatii din Moinesti , a parasit aceasta lume si se odihneste acum in cimitirul din Moinesti, locul pe care l-a iubit si respectat si de ingrijire caruia s-a ocupat cu devotament vreme de 28 de ani, avand convingerea ca secolele de istorie pe care le ascunde nu trebuie lasate in paragina. Oraşul de unde in  1882 a pornit primul grup de evrei către Eretz Israel ajungand la  Rosh Pina , a dispărut de pe lista comunităţilor. Rămân în urmă câteva monografii ale celor care au trăit acolo în perioadele înfloritoare ale vechiului târg, menţiunea că vestitul Tristan Tzara, pe numele său adevarat Samuel Rosenstock, s-a născut în Moineşti, amintirile celor care, aşa ca noi, s-au împrăştiat prin toată lumea, şi cimitirul de pe dealul Osoiu. Dintre toate, doar cimitirul e veşnic.

Fundaţia LEOLAM - ETERNITATE -a luat naştere la iniţiativa a patru foşti moineşteni care sunt răspândiţi astăzi în toată lumea: surorile Josephine si Beatrice Kohlenberg - Paris si Toronto - , fraţii Hedi si Rinel Enghelberg - S.U.A si Israel , Ashdod - . sub frumoasa formula " Salvand trecutul vostru , va salvati viitorul". 

Pe toţi îi leaga o iubire profundă faţă de locul unde s-au născut şi format şi o dorinţă aprinsă de a continua mostenirea lasata de tati lor, ultimii doi presedinti ai comunitatii din oras. Marcel Enghelberg, presedintele comunitatii evreiesti din Moinesti  timp de 20 ani intre 1964 -1984, a fost intemeietorul proiectului de conservare a cimitirului , dedicandu-si toata activitatea intretinerii si conservarii valorilor evreiesti din oras,depunind eforturi mari de intretinere a cimitirului, de a nu lăsa să dispară spriritul a ceea ce a fost cândva una dintre cele mai vibrante comunităţii evreieşti din România. 

Fundatia LEOLAM,  Primaria Municipiului Moinesti si Primaria Posh Pina  au semnat un parteneriat care permite punerea in practica a proiectelor ambitioase pe care fundatia le are pe agenda. Parteneriatul prevede participarea voluntarilor LEOLAM la diverse actiuni organizate in comun . In baza aceluiasi parteneriat, vor fi organizate vizite in Israel si Romania pentru toti partenerii in legatura cu proiectele propuse.
Deasemani fundatia este asociata  Organizatiei Unitare a Originalilor din Romania in Israel  A M I R.
Prioritar, in acest moment, este proiectul de curatare si intretinere a Cimitirului Evreiesc Moinesti, efectuarea de reparatii ale monumentelor funerare degradate, realizarea la Cimitirul Evreiesc Moinesti a unui punct touristic local, national si international, crearea unei strategii comune de dezvoltare durabila. Pentru a putea functiona si duce la indeplinire  proiectele propuse, Fundatia LEOLAM are nevoie de un fond de cateva mii euro pe an. Fiecare donatie este importanta si facem apel la toti moinestenii sa adere ca membrii activi ai fundatie.

Link- ul fundatiei cuprinde : informatii , fotografii , articole aparute in presa , formularul de adeziune la fundatie . Pentru detalii in Israel : Rinel  Enghelberg , 054-6098109

Racines roumaines d'une Juive française assimilée, fidèle à ses ancêtres

32e CONGRES INTERNATIONAL DE GENEALOGIE JUIVE de l'IAJGS15

18 JUILLET 2012

Hôtel Marriott Paris RIve Gauche17 boulevard Saint-Jacques - PARIS - France

15 JUILLET 2012: La Présentation de Dominique MARTIN-ROVET (avec des racines familiales de Moinesti) - membre d'honneur LEOLAM

Racines roumaines d'une Juive française assimilée, fidèle à ses ancêtres

La généalogie Juive vue d'un point de vue personnel peut aussi être un outil enrichissant pour quelqu'un qui recherche les origines de sa famille, en particulier en Europe de l'Est. Il y a beaucoup de moyen pour y arriver malgré les destructions dues à l'Holocauste et à l'antisémitisme en Europe de l'Est. Je désire montrer comment on peut utiliser tous ces moyens existants et trouver les fondements réels de notre passé familial : un voyage au pays de nos ancêtres, à la recherche des lieux mentionnés par certains membres de notre famille, des cimetières, des photos anciennes, des histoires entendues, des traducteurs souvent bénévoles, des historiens et des archivistes locaux, et enfin Internet et l'extraordinaire site JewishGen et ses groupes par pays. Un passé retrouvé peut-être la récompense au bout du chemin.

Dominique MARTIN-ROVET - Membre d'honneur LEOLAM.

Gasiti articolul întreg: aici !

Tout le programme du Congres: ici !

Reparatii ale acoperisului casei de la cimitirul din Moinesti

O echipa de la Comunitatea Evreiasca din Bacau a venit in luna iunie 2012 si a reparat cele cateva tigle de pe casa care erau stricate si care faceau ca apa de la ploaie curgea fara jena in interior.

Multumim foarte mult!

Ramane sa facem putina curatenie prin cosirea ierbii care a acaparat totul...
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...